Biserica Ortodoxa serbeaza in mod obisnuit ziua mortii sfintilor, insa in cazul Maicii Domnului si a Sfantului Ioan Botezatorul se face exceptie si se sarbatoreste atat nasterea, cat si diverse evenimente din viata lor: Adormirea Maicii Domnului, taierea capului Sf Ioan Botezatorul, Bunavestire, etc.
Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul a avut loc cu sase luni inainte de cea a lui Iisus Hristos. In calendarul popular, data de 24 iunie este cunoscuta sub denumirea de Sanziene si sunt asociate cu Nasterea Sf Ioan Botezatorul.
Sarbatoarea Sanzienelor mai este denumita si „Amutitul cucului”, deoarece aceasta pasare canta doar trei luni pe an, oprindu-se de cele mai multe ori pe 24 iunie, de aceasta sarbatoare. Daca inceteaza cucul sa cante inainte de Sanziene, se spune in popor ca vara va fi una secetoasa.
Sub denumirea de „Sanziene”, se identifica trei elemente care au o stransa legatura intre ele. Primul dintre acestea se refera la zanele bune care sunt foarte harnice in noaptea de 23 spre 24 iunie. Al doilea este reprezentat de florile galbene ce infloresc in preajma datei de 24 iunie, flori care au numeroase atribute divinatorii si sunt substitute vegetale ale zanelor cu acelasi nume, iar ultimul element vizeaza chiar sarbatoarea din aceasta zi.
Sanzienele sunt descrise de catre popor ca niste zane extrem de frumoase ale campului, care traiesc prin paduri sau pe campii si care dau puteri deosebite florilor care in preajma acestei date devin plante de leac.
Ziua in care se sarbatoresc Sanzienele este considerata sfanta, in care nimeni nu lucreaza cat soarele se afla pe cer. Aceasta sarbatoare este in traditia populara o ocazie perfecta de a sarbatori soarele si muncile agricole specifice verii.
In multe zone din tara noastra, in noaptea de Sanziene se aprind focuri pe dealuri, iar in anumite sate oamenii umbla cu faclii aprinse, inconjurandu-si casa si ogoarele. Spre dimineata, baietii umbla prin sat si arunca cununite de sanziene in curtile fetelor de maritat. De asemenea, se spune ca in noaptea de Sanziene (23 spre 24 iunie), se deschid portile cerului si lumea de dincolo vine in contact cu lumea pamanteana, motiv pentru care in multe zone din tara se pomenesc cei adormiti.
Va asteptam cu drag la
Castelul Printul Vanator pentru a sarbatori aceasta zi minunata intr-un mod deosebit si relaxant. Am pregatit pentru voi oferte de
cazare Turda foarte avantajoase, care nu trebuie ratate!